Gânduri de noiembrie


In prima sedinta, imi intreb pacientii daca au mai stat pe canapeaua unui cabinet de psihoterapie. De ce fac asta? Pentru ca ma intereseaza sa le cunosc experientele anterioare in relatie cu alti psihoterapeuti.


Ma intereseaza sa vad care sunt asteptarile lor vis-a-vis de psihoterapie, ce sa fac si ce sa nu fac pentru a produce o reala schimbare in viata lor. Doresc sa fructific cat se poate de mult acea ora pe care o petrecem impreuna pentru a nu fi o pierdere de energie si de timp. Vreau ca pacientul sa fie multumit si increzator in procesul terapeutic.


Motivele pentru care au renuntat sa mai paseasca in cabinetele respective, conform lor, sunt urmatoarele:


  • nu au simtit acceptare neconditionata din partea terapeutului - de exemplu: o pacienta mi-a relatat nu si-a putut expune aspecte importante din viata ei intima in cabinet pentru ca simtea tendinta de judecata a terapeutei; o alta clienta mi-a povestit ca, atunci cand i-a spus terapeutei ca are o orientare religioasa diferita, aceasta din urma a adus in discutie o remarca nu tocmai potrivita care a determinat-o sa se inchida in ea;

  • nu au simtit nicio apropiere vis-a-vis de terapeut - o pacienta mi-a spus ca in cadrul sedintelor de psihoterapie, specialistul nu se uita mai deloc la ea si ca era mai tot timpul cu ochii in fisa, notand cam toata cuvintele sale, in loc sa stabileasca contact vizual, atat de important in terapie;

  • nu au primit teme de casa/exercitii de efectuat pana data viitoare sau daca le primeau, terapeutul uita sa le analizeze sau nu le acorda importanta cuvenita, uitand sa le mentioneze in urmatoarea sedinta;

  • nu au stabilit obiective psihoterapeutice - prin urmare, pacientul nu-si putea monitoriza evolutia si nu putea urmari o directie de imbunatatire sau de schimbare a unor comportamente;

  • au minimalizat problemele clientului - de exemplu, o pacienta mi-a relatat ca in adolescenta, terapeutii pe care ii vedea ii spuneau mereu ca ceea ce are ea e o problema normala varstei ei si ca va trece pana la urma, sa stea linistita si sa nu se mai gandeasca la ea; toate aceste experiente au facut-o sa nu mai caute ajutor specializat pentru un timp indelungat, spunand ca toti terapeutii sunt la fel si chiar sa simte o ura vis-a-vis de aceasta meserie;

  • nu au vazut nicio imbunatatire in urma sedintelor de psihoterapie.


Cred ca avem multe de invatat din experientele anterioare ale pacientilor nostri cu alti psihoterapeuti si cred ca e important, ca si specialisti, mai ales in acest domeniu, sa cerem mereu feedback si sa-l acceptam, oricum ar fi el.


Nu degeaba relatia terapeutica stabilita intre pacient si terapeut reprezinta 30% din eficienta psihoterapiei.